Pian



Durată curs: 5 ani

Înscrierile se fac în perioada 01 Septembrie - 20 Septembrie.

      „Pianul este instrumentul cel mai cunoscut și poate cel mai răspândit pentru limbajul universal al muzicii.”(Alma Cornea Ionescu). Studierea acestui instrument este o modalitate de răspândire a culturii, de formare a bunului gust, al simțului critic, al gândirii și inteligenței. Lecțiile de pian, ilustrate prin numeroase exemple muzicale din literatura pianistică, conduc judicios spre cunoașterea posibilităților tehnice și expresive ale instrumentului: discreția, suplețea, dar și forța lui. În toate aceste exemple se analizează obligatoriu elementele de limbaj întâlnite: tonalitate, ritm, tempo, nuanțe, structură, armonie, polifonie. 
Aceste exemple se studiază separat la mâna dreaptă, la mâna stângă, apoi la ambele mâini. Modul de a cânta al pianistului poate fi nuanțat la infinit prin ceea ce se numește tușeu, adică manieră de a ataca, de a prelungi și de a înlănțui notele, precum și echilibrul diferitelor note cântate în același timp. La aceasta se adaugă și o dozare judicioasă a efectelor de pedală, putându-se astfel vorbi de un tușeu  catifelat, perlat, cristalin sau dur, sacadat, mecanic, etc. Toate aceste calități îmbinate cu marea lui întindere conferă pianului meritul lui de a fi un instrument solistic prin excelență.  Repertoriul ales corespunde în primul rând vârstei, dar și trăsăturilor individuale ale „viitorului pianist”. Dintre toate instrumentele muzicale de care dispune lumea, pianul satisface cel mai mult gusturile și diferitele opțiuni de gen: acest instrument poate fi de estradă, de confort, solist și acompaniator, având o gamă bogată a capacității orchestrale, diverse utilități și țeluri muzicale. Extraordinar de bogată și numeroasă este literatura pianistică, începând din preclasicism și până în zilele noastre, desfășurând astfel pe parcursul epocilor posibilitățile și frumusețea acestui instrument. Nici o operă și nici un balet nu există fără un pianist corepetitor, iar ca pian de estradă, el și-a demonstrat necesitatea prin farmecul melodiilor ce au evoluat în genuri diferite de muzică până la cel mai nou, jazzul.
   
     Învățământul muzical e o parte importantă a educației estetice.  Pianul este un obiect multilateral ce necesită tehnică instrumentală, atenție și manifestarea caracterului propriu. Procesul de învățare al cântatului la pian este infinit, poate dura toată viața, el dezvoltă răbdarea, atenția distributivă, ambiția, educă personalitatea, schimbă comportamentul pianistului făcându-i un beneficiu pe parcursul pătrunderii în măestria artei muzicale. Pentru dobândirea succeselor la elevi este foarte importantă relația între copil și profesor împreună cu părinții acestuia. Datorită dificultății predării instrumentului orele sunt individuale. Anul școlar se încheie printr-o verificare individuală în fața unei comisii de specialitate. Încurajăm elevii  să participe la concursurile naționale de interpretare pianistică, iar obținerea premiilor și a mențiunilor vin ca un stimulent pentru continuarea cu mai multă muncă și dăruire a studiului.

 

 

Experți: Bârlâdeanu Cristina | Bejenaru Angela | Ciortan Mihai | Costea Georgiana | Iftime Rodica | Manea Galina | Moraru Angela | Simion Ancuța | Teodoru MihaiLupu Silviu | Teodorescu Delia Georgiana

Dacă sunteți interesat de acest curs, vă invităm să completați câmpurile libere din link-ul alăturat și vă vom contacta în cel mai scurt timp posibil în vederea înscrierilor. Click aici

Acte necesare înscrierii la oferta educaționalăClick aici

Atentie:  Cursul se va efectua la sediul la care își desfășoară activitatea profesorul la care veți fi repartizat în urma testărilor. Detalii testări. Click aici