Pe 25 august 2023, începe Festivalul Național de Muzică Ușoară ,,Mamaia” – ediție aniversară 60 de ani!

Publicat în august 23 2023
CCTB


Iubitorii muzicii ușoare românești sunt așteptați, în zilele de 25, 26 și 27 august 2023, începând cu ora 19:00, în Piațeta Perla din stațiunea Mamaia, la evenimentul aniversar organizat de Centrul Cultural Județean Constanța  ,,Teodor T. Burada”, în  parteneriat cu  Consiliul Județean Constanța și Primăria Municipiului Constanța.

De aceea, vă informăm că accesul publicului în spațiul destinat evenimentului cultural, se va face începând cu ora 17:00, pe cele patru porți de acces.  Având în vedere că Festivalul va fi transmis în direct, spectatorii sunt rugați ca până la ora 18:45 să își ocupe locurile pentru buna desfășurare a evenimentului.