Trofeul Festivalului Național de Muzică Ușoară „Mamaia” 2024, în valoare de 50.000 lei, va fi înmânat de marea câștigătoare a ediției din 2012, Rodica Elena Tudor

Publicat în august 23 2024
CCTB


 

            Au mai rămas doar câteva ore până la debutul Festivalului Național de Muzică Ușoară „Mamaia” 2024, eveniment organizat de Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, alături de partenerii săi, Consiliul Județean Constanța și Primăria Municipiului Constanța. Organizatorii invită iubitorii muzicii ușoare românești în locația deja bine-cunoscută, Piațeta Perla din stațiunea Mamaia, în perioada 23 – 25 august 2024, startul programului artistic urmând să se dea, în fiecare seară, de la ora 19.00.

Se anunță trei seri incendiare, cu muzică de calitate și artiști talentați ai scenei muzicale românești, cu multe noutăți și momente-surpriză pregătite publicului de la malul mării. Astfel, una dintre surprizele ediției din acest an a evenimentului legendar de la Mamaia va fi prezența pe scenă a marii câștigătoare a Trofeului Festivalului Național de Muzică Ușoară „Mamaia” 2012, Rodica Elena Tudor. În cea de-a treia seară de festival - 25 august 2024, care este rezervată Galei Laureaților, talentata artistă prahoveancă Rodica Tudor va fi protagonista unui moment special, urmând să înmâneze Trofeul Festivalului Național de Muzică Ușoară „Mamaia”, în valoare de 50.000 lei, câștigătorului sau câștigătoarei ediției din 2024. În cadrul festivității de premiere, se vor mai acorda Premiile I, II și III, la fiecare secțiune – Creație și Interpretare - în valoare de: 30.000 lei, 20.000 lei și 10.000 lei.

            În urmă cu 12 ani, câștigătoarea marelui Trofeu al ediției din 2012, Rodica Elena Tudor, mulțumea, la primirea mult-râvnitei distincții, tuturor celor care au ajutat-o în carieră, un loc special fiindu-i acordat regretatului compozitor Şerban Georgescu. „În 2010, pe această scenă, am obţinut premiul al doilea şi i-am promis regretatului Şerban Georgescu că nu mă voi opri. Astăzi îi mulţumesc bunului Dumnezeu pentru că m-a ajutat să-mi ţin promisiunea", spunea, vizibil emoţionată, Rodica Elena Tudor, la primirea trofeului.

În prezent, Rodica Elena Tudor este doctorandă la Școala Doctorală Litere, Departamentul de Lingvistică, Universitatea din București, fiind Licențiată în: Limbi Străine: Rromani-Engleză, Drept și Muzică.

Tânăra interpretă, care a primit confirmarea calităților sale vocale de la juriul Festivalului „Mamaia”, a fost solist vocal colaborator la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești, în perioada 2013 – 2023. Totodată, a devenit o prezență artistică remarcată, de-a lungul anilor, la show-uri TV de succes precum X Factor, a cântat alături de artiști precum Pepe și Nico, dar și cu Zuralia Orchestra, având la activ numeroase apariții scence și piese lansate. 

Reamintim că din juriul „Mamaia” 2024 fac parte: Horia Moculescu (președinte) – compozitor, Ionel Tudor – compozitor, Liana Stanciu – realizator radio-tv, Corina Chiriac – interpretă, Marius Țeicu – compozitor, Laura Parfinov – Compartimentul Cercetare, Conservare și Promovare Cultură Tradiţională din cadrul Centrului Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T. Burada”, Marian Cioacă – reprezentant Consiliul Județean Constanța.

Votul publicului valorează 50% din nota finală, iar 50% valorează votul juriului. Cei prezenți pot vota prin SMS la un număr care va fi anunțat în timpul concursului sau online, pe site-ul evenimentului, www.festivaluldelamamaia.ro.

Concurenții care vor participa la concurs vineri seara pot fi votați de la ora 19:00 la 00:00, iar cei care intră în concurs sâmbătă seara, pot fi votați la fel, în ziua respectivă.

Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia” este organizat de Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, alături de partenerii săi, Consiliul Județean Constanța și Primăria Municipiului Constanța, fiind produs de Media Group Services International, prin divizia de evenimente Kimaro Entertainment.

Festivalul ,,Mamaia” va fi urmat de Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc, în perioada 28 – 30 august 2024, care se va desfășura, de asemenea, în Piațeta Perla din stațiunea Mamaia.