Atracțiile cultural-turistice ale Dobrogei, surse de inspirație pentru partenerii europeni din cadrul proiectului Erasmus+ TELL Youth: Train Environmental Lifelong Learning for Youth

Publicat în iunie 20 2024
CCTB


Vizite de creație și documentare, organizate de Centrul Cultural Județean Constanța ,,Teodor T. Burada’’, House of Education and Innovation (HEI) – Constanța și Universitatea Ovidius din Constanța

 

 

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” este partener în cadrul proiectului Erasmus+ cu titlul TELL Youth: Train Environmental Lifelong Learning for Youth, care se desfășoară în perioada 2023 – 2025 și include trei țări partenere: Franța, Grecia și România. Proiectul vizează, printre altele, realizarea a două produse intelectuale: The Virtual Herbarium - un ierbar virtual creat de tineri și The Environmental Stewards Book - o carte care include reprezentări artistice ale plantelor locale din cele trei țări.

Alături de Centrul Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T. Burada”, din consorțiul proiectului mai fac parte următoarele organizații: din România - House of Education and Innovation (HEI) – Constanța, Universitatea Ovidius din Constanța, din Grecia, Kalamata - Social Youth Development Civil Nonprofit Society, Kentro Perivalontikis Ekpaidefsis Kalamatas și din Franța, Nîmes - Maison de l'Europe de Nîmes,  Syndicat mixte des gorges du Gardon.

Pe toată durata derulării acestui proiect, care vizează patrimoniul regional material și imaterial al partenerilor au loc, periodic, întâlniri transnaționale de lucru în fiecare din țările participante, în cadrul cărora se organizează cursuri europene de formare pentru lucrători de tineret, ateliere locale pentru tineri, vizite de studiu/ cercetări de teren, activități de voluntariat și alte evenimente cultural-educaționale.

În acest context, România, țară parteneră în proiect, prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, House of Education and Innovation (HEI) – Constanța, Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), a fost, în  perioada 11 – 15 iunie 2024, gazda unei serii de întâlniri transnaționale desfășurate la Constanța. Au participat reprezentanți ai celor 3 țări partenere: Franța, Grecia și România, iar oaspeții din străinătate s-au bucurat să descopere bogăția și diversitatea patrimoniului cultural și natural al Dobrogei.

Directorul Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, dr. Ștefania-Laura Abibula-Stroe, menționează: „Este vital să apropiem tinerii de cultură și de folclor, să interferăm vechiul cu noul, trecutul cu viitorul, legendele cu tehnologia și să creăm o punte reala între generații. Proiectul Tell Youth este despre toate aceste lucruri si despre protejarea și promovarea patrimoniului cultural și natural local și european. Participanții cursului de formare (oaspeți din Grecia și Franța) au avut parte de o experiență dobrogeană desăvârșită, cu dans și muzică tradițională, preparate locale, vizite în locuri inedite ale județului Constanța, legende, poezie și multe exemple de bune practici”.

Astfel, timp de 5 zile, pe lângă întâlnirile de lucru și activitățile de scriere creativă (din cadrul cursului de formare "Creative Writing")  desfășurate la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret ,,Jean Constantin’’, au avut loc vizite la sediile Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, prilej cu care, partenerii străini din proiect au fost cuceriți de muzica și dansurile populare românești, având parte de o întâlnire memorabilă cu membrii îndrăgitului Ansamblu Folcloric Profesionist ,,Brâulețul’’.

SPECTACOLUL NATURII DOBROGENE, SURSĂ DE INSPIRAȚIE PENTRU MEMBRII DELEGAȚIEI STRĂINE

După ce și-au scos… pantofii de dans, nu înainte de a imortaliza cu camerele foto și video ale telefoanelor personale momentele artistice la care au participat, oaspeții din Grecia și Franța au fost conduși de gazdele constănțene spre atracțiile cultural-turistice ale Dobrogei, într-o excursie de documentare efectuată săptămâna trecută. Aceștia au petrecut câteva ore de neuitat, admirând spectacolul naturii în rezervația ,,Allah Bair’’ numită și ,,Dealul lui Dumnezeu’’, de pe raza comunei constănțene Crucea, ghidați pe traseu de șef lucrări dr. ing. Memedemin Daniyar  de la Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole din cadrul UOC, care, totodată, le-a arătat plantele specifice zonei Dobrogei, precum coada șoricelului (din speciile Achillea clypeolata, Achillea coarctata și Achillea leptophylla), hajmă păsărească (Allium flavum ssp. tauricum), vătămătoare (Anthyllis vulneraria ssp. boissieri) și multe alte plante de sezon.

Asist. univ. dr. ing. Traian-Ciprian Stroe, manager de proiect în cadrul UOC, a explicat importanța activităților prin care tinerii descoperă bogățiile mediului natural înconjurător: „Plantele alese și descrise în proiect pentru crearea ierbarului digital au o importanță comunitară deosebită,  fiind specii caracteristice stepei dobrogene. Cele 34 de plante identificate de tineri pentru ierbarul digital reprezintă un adevărat tezaur floristic, cu interes științific,  economic, cultural dar și cu alte numeroase întrebuințări. În cadrul acestui workshop, studenții Facultății de Științe ale Naturii și Științe Agricole, împreună cu lucrătorii de tineret din cele două țări partenere au avut oportunitatea să exploreze o arie protejată de interes național cu peisaje spectaculoase, biodiversitate bogată cu specii de plante rare și endemice, animale și păsări  întâlnite în zona de stepă aridă și formațiuni geologice unice, formațiuni de calcar și dolomită specifice acestei zone. Acestea au servit drept inspirație pentru participanții workshopului de scriere creativă, nu doar prin frumusețea lor dar și prin conexiunea creată cu natura pe parcursul drumeției”.

În periplul european organizat în cadrul proiectului Erasmus+ titlul TELL Youth: Train Environmental Lifelong Learning for Youth, delegația din străinătate a poposit, apoi, în localitatea Pantelimon, din județul Constanța, unde domnul primar Costel Armășescu și preotul paroh, Răzvan Butuman, au fost gazde primitoare, vorbindu-le participanților despre cultura tradițională, obiceiurile și istoria locului. Participanții au vizitat și casa tradițională țărănească, o nouă atracție culturală din comuna Pantelimon, administrată de Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, în parteneriat cu primăria comunei. A urmat un prânz pe cinste, tradițional românesc, la parohia din localitate, nelipsind ouăle roșii, așa cum se obișnuiește la români de Înălțarea Domnului, mai ales că vizita de documentare a avut loc chiar pe 13 iunie, de marele praznic creștin-ortodox. 

Concluziile participanților în urma vizitei de la Constanța și motivele de inspirație din cadrul excursiilor de documentare în ținuturile dobrogene se vor vedea și ulterior, după întoarcerea participanților în țările lor, unde partenerii vor organiza ateliere locale de scriere creativă pentru tineri, ca aceștia să aibă oportunitatea de a descoperi legendele plantelor autohtone. Textele creative create de tineri vor fi publicate într-un ierbar digital - produs al proiectului Tell Youth.

            Dr. Andreea Cosma, coordonatorul proiectului TELL Youth, la nivel de consorțiu european, a concluzionat: „Cursul de formare pentru lucrători de tineret “Creative Writing” s-a bazat pe o metodologie interdisciplinară și aplicată pe lucrul cu tinerii. În prima zi, participanții au asistat la o scurtă introducere în domeniu, urmată, pe parcursul celorlalte zile, de activități de educație non-formală și scriere creativă, precum ateliere de flash fiction, tanka și exerciții de imaginație și improvizație. Scopul activităților este acela de a le oferi lucrătorilor de tineret instrumentele necesare pentru a facilita ateliere de calitate, cât mai practice și care să dezvolte toate cele trei elemente ale unei competențe (cunoștințe, abilități și atitudini), astfel încât tinerii (grupul țintă al proiectului) să fie cu adevărat pregătiți când vine vorba despre protejarea patrimoniului cultural și natural”.