Activitate de cercetare a reprezentanților Centrului Cultural Judeţean Constanţa ,,Teodor T. Burada”, în satul Piatra

Publicat în august 13 2023
CCTB


Centrul Cultural Judeţean Constanţa ,,Teodor T. Burada” a organizat, prin Secţia Ansamblul Folcloric Profesionist ,,Brâuleţul” – Promovare Cultură Tradiţională, cercetarea de teren cu tema ,,Sărbătorile şi obiceiurile de pe axa vieţii și axa calendaristică”. Reprezentanţii secţiei s-au deplasat, joi, 10 august 2023, în satul Piatra, comuna Mihail Kogălniceanu, unde au desfăşurat, cu ajutorul localnicilor, o anchetă de teren pe tema menţionată anterior.

Pentru realizarea cercetării s-au realizat interviuri cu doi dintre localnicii satului, Constantin Georgescu (73 ani) și Niculae Micu (71 ani). ,,Aceștia au povestit despre principalele obiceiuri de pe axa calendaristică ce sunt, și astăzi, păstrate în comunitate (obiceiul colindatului, botezul cailor etc.), dar au evocat și obiceiuri de pe axa vieţii (nunta). Cei doi localnici au amintit, totodată, și despre muncile colective - obiceiuri de întrajutorare ale comunităţi (claca). Claca era un schimb neîncetat de servicii reciproce, care aveau menirea de a susţine şi alimenta unitatea şi coeziunea socială a colectivităţii’’, a precizat coordonatorul activității de cercetare, Ana – Laura Parfinov, referent de specialitate.

Activitatea a fost realizată cu sprijinul doamnei Siminica Boer și a domnului Alexandru Turea.

Coordonatorul activității de cercetare este Ana – Laura Parfinov, referent de specialitate în cadrul Centrului Cultural Judeţean Constanţa ,,Teodor T. Burada” - Secţia Ansamblul Folcloric Profesionist ,,Brâuleţul” – Promovare Cultură Tradiţională, iar fotografiile sunt realizate de reprezentanta instituției, Andreea Cosma. 

Reprezentanţii Secţiei Ansamblul Folcloric Profesionist ,,Brâuleţul” – Promovare Cultură Tradiţională vor continua deplasările în teren, în diferite localităţi ale judeţului Constanţa.

Apariții presă: 

FocusPressTomisnewsCugetLiberOpinia ConstanteiTimpul.info, Antena3CT, CityPress, TVAlphamedia, ObservatorConstanta