Tabăra de Pictură ,,Kreator Art - Dobrogea”, o experiență culturală inedită pentru cursanții Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”
Ateliere de creație în aer liber, la 2 Mai
01 – 07 iulie 2023
Tabăra de pictură ,,KREATOR ART - DOBROGEA’’, proiect care face parte din lista evenimentelor culturale din cadrul Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, s-a desfășurat în perioada 01 – 07 iulie 2023, în localitatea constănțeană 2 Mai. Tabăra de creație se înscrie în categoria proiectelor cultural-artistice inițiate de Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, prin secția Cultural-Educativă, catedra de Arte Vizuale, clasa de Pictură, coordonator fiind profesor Florentin Sîrbu, dr. în arte vizuale, expert în cadrul instituției.
Eveniment cu tradiție în spațiul cultural dobrogean
Acest proiect de anvergură, care presupune desfășurarea unor cursuri de pictură în aer liber, reunind persoane cu profesii și vârste diferite, dar animate de aceeași pasiune pentru artele frumoase, a devenit deja un eveniment cultural cu tradiție, desfășurându-se an de an la Balcic, în Bulgaria, dar și în România, în mai multe zone din Dobrogea.
Anul acesta, Tabăra de creație ,,KREATOR ART - DOBROGEA’’ a avut loc în localitatea 2 Mai, unde au participat 8 cursanți ai secției de Pictură din cadrul Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” și coordonatorul grupului - profesor Florentin Sîrbu. Participanții provin din ani diferiți de studiu și au fost selectați în urma rezultatelor deosebite obținute în timpul anului de studiu 2022 – 2023, profesori (experți) îndrumători fiind: Florentin Sîrbu, Lidia Panait și Ana-Maria Ceară, iar coordonator proiect: expert Florentin Sîrbu.
,,KREATOR ART - DOBROGEA’’ 2023 le-a oferit cursanților participanți posibilitatea continuării învățării și practicării picturii, dându-le prilejul să își dezvolte creativitatea, într-un cadru relaxant de educație non-formală, ținându-se cont de trei factori:
- Activități interesante adaptate nevoilor participanților;
- Peisaje pitorești;
- Atmosferă de lucru excepțională.
Locația aleasă pentru documentare - boema localitate 2 Mai din sudul litoralului românesc - a stârnit imaginația creatoare a cursanților, care au surprins în lucrările lor farmecul mării și al plajei însorite. Pitorescul peisajelor a constituit o reală sursă de inspirație și creativitate, temele abordate pentru realizarea lucrărilor fiind diferite: peisaj marin, peisaj cu arhitecturi, abstract, desen, portret.
,,Tabăra de pictură KREATOR ART - DOBROGEA vine după succesul taberei de pictură din anii precedenți care, inițial, a avut un profil mai tradiționalist, adică abordarea picturii impresioniste cu accentul pus pe peisaje, natură, plein air. Astfel, în această tabără, la solicitarea cursanților, ne-am propus schimbarea tematicelor și a subiectelor, diversificându-le, în intenția de a depăși barierele clasice și convenționale, cu scopul de a ajunge la o pictură „nonfigurativă” unde libertatea de exprimare este mai mare’’, a declarat coordonatorul Taberei de pictură ,,Kreator Art – Dobrogea’’, Florentin Sîrbu, dr. în arte vizuale, expert în cadrul instituției la catedra Arte Vizuale.
Dr. Florentin Sîrbu a mai precizat: ,,Cum preocupările și scopurile personale sunt foarte diverse, am încercat să găsim și să întocmim un program cât mai generalist și cât mai potrivit pentru gusturile și așteptările cursanților participanți, tabăra propunându-și încă de la început să țină cont de nivelul de experiență și cunoștințele participanților. Tabăra de creație s-a dezvoltat ca o comunitate pe baza interacțiunii sociale a participanților care au locuit, au creat și și-au împărtășit experiențele culturale împreună. Pe parcursul zilelor petrecute împreună, aceștia au schimbat opinii, sfaturi, idei, oferind unii altora răspunsuri la întrebări și s-au ajutat reciproc’’.
Sesiunile de dezvoltare a creativității prin artă construiesc o bază informal-educativă a elevilor în ceea ce privește expresivitatea artistico-plastică. Cursanții participanți la Tabăra ,,Kreator Art - Dobrogea’’ au fost implicați în exerciții de dezvoltare a creativității și le-au fost evaluate aptitudinile, fiind îndrumați către tehnica ce li se potrivește. Ședințele de lucru au fost în așa fel structurate încât, la sfârșitul taberei, participanții au reușit să folosească elemente de limbaj plastic; să se exprime prin intermediul mijloacelor de expresie plastice; să recunoască și să analizeze o operă de artă; să poată descifra mesajul artistic transmis de autorii lucrărilor de artă.
Lucrările realizate pe tot parcursul Taberei de pictură ,,Kreator Art - Dobrogea’’ vor fi expuse la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret ,,Jean Constantin’’, în cadrul unui eveniment expozițional inedit, dedicat publicului cu dragoste față de artă.
Apariții presă:
FocusPress, CugetLiber, CTNews, CityPress, Antena3CT, AtacdeCT, , DobrogeaLIVE, Constanteanul, MangaliaNews, TVAlphaMedia, GraiulDobrogei, OpiniaCT, Ordinea.ro, Timpul.info