Culturi diferite, tradiții împărtășite, aceeași Dobroge!
Pe 13 noiembrie, diversitatea culturală a regiunii urcă pe aceeași scenă în cadrul „Serii Multiculturalității Dobrogene”, eveniment organizat în cadrul proiectului cultural-artistic „Regal Dobrogean”, ediția a III-a. Prin muzică, dans și costume tradiționale, spectacolul aduce împreună comunitățile multiculturale ale Dobrogei, într-o celebrare a diversității care definește identitatea culturală a regiunii.
Grupul vocal „Giocoso”, din cadrul Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, dirijat de doamna Rodica Iftime, va deschide programul artistic al zilei cu interpretarea Imnului Dobrogei. Micii artiști care fac parte din Grupul vocal „Giocoso” provin de la cursurile de canto și pian susținute de doamna Rodica Iftime, expert colaborator pentru clasele de canto și pian, în cadrul instituției, de peste un deceniu, precum și de la cursurile de canto coordonate de domnul Vadim Iftime, expert în cadrul aceleiași instituții. Pe scenă vor evolua și cursantele clasei de canto popular, Istrate Eva Amina și Belu Simina, sub îndrumarea expertului colaborator Liliana Gîlcă.
Programul artistic va continua cu momente susținute de Ansamblul Folcloric „Româncuța”, Ansamblul „Canlar”, Ansamblul „Can Renkler”, Ansamblul „Iholu”, Ansamblul Studențesc „Ovidius”, Ansamblul Folcloric „Plai de Dor”, Ansamblul „Flori Dobrogene”, Ansamblul „Reabina”, Ansamblul „Elpis”, Ansamblul „Fidanlar”, Ansamblul „Sfitilina”, Ansamblul „Silișteanca”, Ansamblul „Luminițe Dobrogene”, Ansamblul „Izvorașul Dobrogean”, Ansamblul „Cununa Dobrogei”, Grupul Folcloric Aromân „Lilici dit mai”, Ansamblul „Galuboe More” și Ansamblul „Altona”.
Evenimentul va fi prezentat de Gabriela Bădilă.
Locație: Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

