”BuradArt” – Ziua Naţională a României

Publicat în noiembrie 29 2022
CCTB


 „BuradArt – Ziua Naţională a României” aduce în atenţia publicului fascinante capodopere muzicale cunoscute și îndrăgite din repertoriul național și internațional, propunându-și să promoveze arta spectacolului cultural-educaţional şi să dezvăluie atât publicului cât şi cursanţilor instituţiei diversitatea stilurilor muzicale prin simbioza voce-pian.

Programul artistic va fi susţinut de artişti constănţeni, ce îşi desfăşoară activitatea pe scenele de operă naţionale cât şi internaţionale, respectiv: soprana Georgiana Costea, pianista Andreea Bratu şi violonista Cristina Dinescu. Este readus în faţa publicului pianul de concerte „Boston” ce face parte din mult apreciata marcă Steinway & Sons, care se află în dotarea Centrului Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T. Burada. Amfitrionul evenimentului va fi actriţa Ana-Maria Ştefan.

Muzica este o artă în care expresivitatea fiecăruia dintre noi oferă individualitate interpretării. Pianul este cel mai cunoscut și cel mai răspândit instrument și singurul (alături de orga mare), care poate reda orice fel de compoziție melodică, ritmică, polifonică și armonică, fără concursul altui instrument, producând din punct de vedere muzical, o lucrare completă.

Prezenţa dumneavoastră ne-ar onora şi ar contribui la succesul acestui eveniment.  Fiind o acțiune culturală dedicată orașului Constanța, accesul se va face gratuit.