Profesor de balet în cadrul catedrei Arta Mișcării, Șeitan Karina, face parte din echipa de profesori ai Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, din anul 2019. Este pasionată de balet încă de la vârsta de 10 ani și a absolvit Colegiul de Arte „Regina Maria” din Constanța. După terminarea studiilor a decis s-a hotărât să devină profesor de balet. Așa a luat naștere interesul pentru cariera pedagogică. Munca depusă, a ajutat-o să obțină rezultate prețioase în cariera sa artistică. Dintre acestea, amintim: Locul I și Locul II în cadrul Concursului Internațional de Dans „Lebăda de Cristal”, Locul I „Attitude Balet Festival 2017”, Locul III „Dance Campus & Contest – Italia 2017 etc. Orele de balet cu Karina Șeitan se desfășoară în armonie, în liniște, cu multă străduință. Experiența profesională cumulată în anii de studiu, contribuie substanțial în valorificarea potențialului artistic al elevilor, astfel că își poate da seama de la primul curs dacă un elev are sau nu abilități artistice necesare în arta scenică. Cu toate acestea, îi încurajează și pe cei mai puțin înzestrați să studieze baletul, cu condiția să studieze mai mult.
Șeitan Karina Elena
Publicat pe 15/11/2022
CCTB