Expert colaborator la clasele de Canto – Muzică ușoară și Pian în cadrul Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” din anul 2009, Rodica Iftime este absolventă a Liceului de Artă Bacău, secția Muzică instrumentală, și licențiată în Arte – Pedagogie muzicală la Universitatea de Arte „George Enescu” Iași.
Cu o bogată experiență artistică și de formare muzicală, a desfășurat timp de patru ani activități artistice în cadrul Casei de Cultură Constanța, contribuind la promovarea muzicii și la dezvoltarea tinerelor talente. În anul 2010 a fondat în cadrul Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, Grupul Vocal „Giocoso”, alcătuit din cursanți cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, pe care îl pregătește și în prezent. Grupul a participat la numeroase evenimente culturale, concerte, spectacole și emisiuni televizate, devenind un reper al activității artistice dedicate cursanților în cadrul Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”. Micii artiști ai Grupului Vocal „Giocoso” provin din rândul cursanților claselor de canto și pian coordonate de expert Rodica Iftime, precum și din cadrul clasei de canto susținute de expert Vadim Iftime. Prin repertoriul abordat și prin energia transmisă publicului, membrii grupului au creat la fiecare apariție o atmosferă de bucurie și sărbătoare, în spiritul semnificației numelui „Giocoso”, termen muzical de origine italiană care înseamnă „vesel”, „jucăuș”.
De-a lungul activității sale, Grupul Vocal „Giocoso” a participat la numeroase manifestări culturale și proiecte artistice, dintre care amintim: „Ziua Culturii Naționale” 2022 – momentul artistic „Sara pe deal”; momentul artistic tradițional dedicat sărbătorilor de iarnă, susținut la Consiliul Județean Constanța în anul 2019; Concertul caritabil de Sfântul Spiridon organizat la Arhiepiscopia Tomisului, Parohia „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare” (2019); spectacolul „Iată, vin colindători!” susținut la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” (2021); „Colinde de Crăciun” la Casa de Cultură a Sindicatelor Constanța (2014); „Ziua Mamei” la Muzeul de Artă Constanța (2011), precum și momentele artistice dedicate „Imnului Dobrogei”, prezentate cu prilejul Zilei Dobrogei la Muzeul de Artă Constanța și Biblioteca Județeană Constanța „I.N. Roman” și multe altele, fiind activi în cadrul proiectelor instituției anual.
Activitatea de formare desfășurată de expert Rodica Iftime se reflectă și prin rezultatele obținute de cursanții săi, mulți dintre aceștia fiind laureați ai unor concursuri și festivaluri naționale și internaționale de muzică ușoară. Unii dintre elevii pregătiți de aceasta au ajuns finaliști ai unor emisiuni-concurs de talente precum „Next Star”, „KIDSing”, „X Factor”, „DreamStar Junior Music Contest” sau au fost selectați pentru „Vocea României”.