Vernisajul expoziției Clasei de Pictură și Grafică - ,,Pasiuni’’

Publicat în aprilie 20 2024
CCTB


Iubitorii de artă vor avea prilejul să se delecteze, în perioada 20 -27 aprilie 2024, cu lucrările cuprinse în expoziția Clasei de Pictură și Grafică a Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” - profesor coordonator Ioana Călinescu. Denumită sugestiv ,,Pasiuni’’, expoziția de grafică și pictură va avea vernisajul sâmbătă, 20 aprilie 2024, ora 16:30, în spațiul expozițional al Centrului Multifuncțional Educativ Pentru Tineret ,,Jean Constantin’’. Intrarea este liberă.

Expoziția ,,Pasiuni’’ cuprinde lucrările a 27 de cursanți cu vârste cuprinse între 12 și 80 de ani, realizate în atelierul de pictură al Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, temele fiind diverse precum: naturi statice, peisaje, flori și diferite compoziții de grafică.